Mănăstirea Bucium Iași

 

Mănăstirea Bucium din Iași este o mănăstire de călugări creștin-ortodocși, întemeiată de ieromonahii Nifon Popescu și Nectarie în anul 1863 ca metoh al schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos. Biserica mănăstirii are hramul "Duminica Tuturor Sfinților Atonului" (prăznuit în duminica a doua de după Rusalii).Mănăstirea se află într-o zonă retrasă de pe dealul Bucium, în partea de sud a municipiului Iași, putându-se ajunge la ea de pe Șoseaua Bucium (aflată pe Drumul Național Iași-Vaslui) urmând a doua stradă după Plopii fără soț (ai marelui poet Mihai Eminescu).   

 În anul 1950, comuna Bucium a fost înglobată în teritoriul municipiului Iași, așa cum a fost și până la reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Începând din anul 1954, în timpul arhipăstoririi mitropoliților Sebastian Rusan (1950-1956) și Iustin Moisescu (1957-1977), biserica a fost reparată și lărgită, după un plan întocmit de arhitectul Dimitrie Simotea și a fost împodobită cu frescă de pictorul Vasile Pascu în anul 1964 (în vremea starețului Hrisostom Apostolache) și sfințită în anul 1967.Între timp, prin grija Arhiepiscopiei Iașilor, vatra schitului s-a extins, devenind o fermă viticolă pentru vin liturgic. În cadrul mânăstirii se află și cimitirul călugărilor. În anul 1991, schitul Bucium a fost ridicat la rangul de mănăstire de către mitropolitul Daniel Ciobotea, formând o comunitate monastică cu 16 viețuitori. Aici se află în prezent Casa Roznovanu (reședință mitropolitană), un frumos parc dendrologic și principala fermă viticolă a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Deoarece hramul mănăstirii "Sfinții Atonului" se sărbătorește în ziua de "duminica a doua după Rusalii", numită și "Duminica Sfinților Români", mitropolitul Daniel a hotărât ca această mănăstire să aibă și hramul Sfinților Români.În ultimii ani s-au efectuat numeroase înnoiri gospodărești și se pregătește construirea unei noi biserici cu hramul "Învierea Domnului".Începând cu anul 2007, starețul mănăstirii este ieromonahul Irineu Bălan, îndrumătorul Atelierului de Pictură „Sf. Ioan Damaschin”.La această mănăstire a fost pictată Icoana Maicii Domnului - Prodromița (care acum se află la Sfântul Munte Athos). Legenda povestește că icoana s-a pictat singură în chip minunat în anul 1863.La această mănăstire a fost pictată Icoana Maicii Domnului - Prodromița (care acum se află la Sfântul Munte Athos). ^[1] Legenda povestește că icoana s-a pictat singură în chip minunat în anul 1863.

Legenda Icoanei Maicii Domnului - Prodromiţa

Ctitorii Mănăstirii Bucium, ieromonahii Nifon și Nectarie, i-au cerut unui pictor bătrân, Iordache Nicolau din Copou, să picteze o icoană a Maicii Domnului, pe care voiau să o doneze la Schitul Prodromu. Icoana trebuia realizată după rânduielile ortodoxiei: pictorul trebuie să picteze numai în post și rugăciune, să nu fi mâncat nimic în ziua când pictează, ci numai după terminarea lucrului. Pictorul a pictat icoana pe lemn de tei, numai chipul Maicii Domnului nu reușea să-l picteze.

Văzându-l necăjit, cei doi ieromonahi i-au spus că vor da icoana la o biserică mai mică și nu la Muntele Athos.

 Atunci pictorul a acoperit icoana cu o pânză și s-a dus în camera sa unde s-a rugat Maicii Domnului pentru ca să-i ierte păcatele și să-l ajute să termine pictarea icoanei. Când s-a trezit a doua zi și a ridicat pânza de pe icoană, bătrânul iconar batranul a văzut că pictura era finalizată, chipul Maicii Domnului fiind zugrăvit în chip minunat și nefăcut de mână omenească. Auzindu-se de această minune, au început să vină aici o mulțime de bolnavi în speranța vindecării. Temându-se că domnitorul Cuza va lua icoana de la schit, ieromonahii Nifon și Nectarie au luat icoana cu ei și au spre Muntele Athos. Legenda povestește că un pictor de la Episcopia Dunării de Jos din Galați nu a crezut că icoana s-a pictat singură, spunând că sunt basme călugărești și că el poate să facă una și mai frumoasă. În acel moment, Maica Domnului și-a întors fața către el, iar pictorul s-a speriat. Ajunși la Muntele Athos, un frate paralizat s-a vindecat numai când a văzut-o.

Tot legenda spune că icoana își schimbă fața după teritoriul unde se află: în Moldova avea chip de moldoveancă, în Muntele Athos capătă chip de grecoaică, în Africa chipul devine negru

Mănăstirea ''Sfânta Treime'' Eșanca

Situată în nordul județul Botoșani aproape de malul Prutului la 3 kilometri de Darabani, Mănăstirea ''Sfânta Treime'' din Eșanca, este de o frumusețe uimitoare.

Piatra de temelie a fost pusă de actualul Patriarh Daniel pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovonei, în anul 2006. Iniţiativa construcţiei acestei mănăstiri i-a aparţinut preotului protopop Constantin Pînzariu care a emis în 9 octombrie 2009 un raport al Protopopiatului Darabani. Răspunsul  afirmativ al Sinodului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a venit după aproximativ o săptămână şi consfinţea înfiinţarea Mănăstirii de Măicuţe la Eşanca. Lucrările la Mănăstire au început încă din anul 2006 şi au fost direct supravegheate de către P.S. Calinic Botoşăneanul. 

La Mănăstirea Sfânta Treime se află o părticică din moaştele Sfântului Serafim de Sarov, aduse aici de către Arhidiaconul Cleopa Stefanovici din Serbia. De asemenea, pr. Ambrozie Ghinescu, egumenul Schitului Procov de la Mănăstirea Neamţ a donat câte o părticică de la Sf. Fericite Parascheva, Pelaghia şi Maria şi ale Cuvioaselor Alexandra, Elena şi Marta, ucenicele Sfântului de la Mănăstirea Diveevo din Rusia. Totul străluceşte de curăţenie aici şi toate lucrurile sunt aşezate într-o ordine divină. 

Stilul arhitectonic al Mănăstirii este cel tradiţional, lăcaşul sfânt fiind pictat de către Constantin Diaconescu, ucenicul renumitului artist Călin Drăgoi. Catapeteasma bisericii a fost realizată de sculptorul Irinel Cotfas, din Grumăzeşti-Neamţ. Specific acestui aşezământ monahal este ritualul de a înconjura biserica de trei ori la finalul slujbei de seară de la ora 18:00. În prezent sunt 9 maici si 1 preot slujitor. La această mănăstire s-a realizat un atelier pentru broderii,croitorii, etc.

Impresionantă viaţa din această Casă a Domnului, poarta spre cer prin care ar trebui să păşim cu toţii. Uneori greu de înţeles pentru noi mirenii, învăluită într-o aură de mister, viaţa acestor oameni are un singur scop care ar trebui să-l purtăm cu toţii în suflet: credinţa în Dumnezeu.

Despre Mine...

 Mă numesc Dodițe Andrei. Sunt născut la data de 16 iunie 1993 și sunt originar din comuna Gâdinți, județul Neamț. Am absolvit Seminarul Teologic "Sfântul Gheorghe" din Roman iar acum studiez la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iași, la care sunt în al doilea  an de facultate.
 Am ales această facultate pentru că de mic am fost educat în spiritul creștinesc, săptămânal mergând cu familia la biserică(un lucru rar întâlnit astăzi printre noi) și am simțit că trebuie să pășesc pe acest drum in viață nădăjduind ca într-o zi să ajung să slujesc Bisericii lui Hristos. Scopul meu în viață este să fac lumea mai bună, să schimb mentalitatea ,,defectă''a oamenilor ,,demodați'',să existe înțelegere și comuniune în fiecare dintre noi.
 Acest lucru mi se pare dificil de realizat pentru că a-l modela este o misiune aproape imposibilă, deși mass-media își are adepții săi, care nu sunt altceva decât niște persoane lipsite de spirit critic și fără viziune în viață!
Sunt un optimist convins și tind să cred că viitorul nostru dacă nu va fi roz, va merita să fie trăit pentru că sunt tineri din generația mea, puțini, dar care știu ce vor de la ei în primul rând, dar și de la viață! Acest gând mă motivează și îmi dă speranță că în viitorul apropiat generația de ,,drogați'' și de ,,retardați'', cum ne numesc unii, să ajungă să aducă un impact pozitiv în lume și să fie modele de viață la rândul lor pentru următoarea generație!