Mănăstirea Bucium din Iași este o mănăstire de călugări creștin-ortodocși, întemeiată de ieromonahii Nifon Popescu și Nectarie în anul 1863 ca metoh al schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos. Biserica mănăstirii are hramul "Duminica Tuturor Sfinților Atonului" (prăznuit în duminica a doua de după Rusalii).Mănăstirea se află într-o zonă retrasă de pe dealul Bucium, în partea de sud a municipiului Iași, putându-se ajunge la ea de pe Șoseaua Bucium (aflată pe Drumul Național Iași-Vaslui) urmând a doua stradă după Plopii fără soț (ai marelui poet Mihai Eminescu).
În anul 1950, comuna Bucium a fost înglobată în teritoriul municipiului Iași, așa cum a fost și până la reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Începând din anul 1954, în timpul arhipăstoririi mitropoliților Sebastian Rusan (1950-1956) și Iustin Moisescu (1957-1977), biserica a fost reparată și lărgită, după un plan întocmit de arhitectul Dimitrie Simotea și a fost împodobită cu frescă de pictorul Vasile Pascu în anul 1964 (în vremea starețului Hrisostom Apostolache) și sfințită în anul 1967.Între timp, prin grija Arhiepiscopiei Iașilor, vatra schitului s-a extins, devenind o fermă viticolă pentru vin liturgic. În cadrul mânăstirii se află și cimitirul călugărilor. În anul 1991, schitul Bucium a fost ridicat la rangul de mănăstire de către mitropolitul Daniel Ciobotea, formând o comunitate monastică cu 16 viețuitori. Aici se află în prezent Casa Roznovanu (reședință mitropolitană), un frumos parc dendrologic și principala fermă viticolă a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Deoarece hramul mănăstirii "Sfinții Atonului" se sărbătorește în ziua de "duminica a doua după Rusalii", numită și "Duminica Sfinților Români", mitropolitul Daniel a hotărât ca această mănăstire să aibă și hramul Sfinților Români.În ultimii ani s-au efectuat numeroase înnoiri gospodărești și se pregătește construirea unei noi biserici cu hramul "Învierea Domnului".Începând cu anul 2007, starețul mănăstirii este ieromonahul Irineu Bălan, îndrumătorul Atelierului de Pictură „Sf. Ioan Damaschin”.La această mănăstire a fost pictată Icoana Maicii Domnului - Prodromița (care acum se află la Sfântul Munte Athos). Legenda povestește că icoana s-a pictat singură în chip minunat în anul 1863.La această mănăstire a fost pictată Icoana Maicii Domnului - Prodromița (care acum se află la Sfântul Munte Athos). [1] Legenda povestește că icoana s-a pictat singură în chip minunat în anul 1863.
Legenda Icoanei Maicii Domnului - Prodromiţa
Ctitorii Mănăstirii Bucium, ieromonahii Nifon și Nectarie, i-au cerut unui pictor bătrân, Iordache Nicolau din Copou, să picteze o icoană a Maicii Domnului, pe care voiau să o doneze la Schitul Prodromu. Icoana trebuia realizată după rânduielile ortodoxiei: pictorul trebuie să picteze numai în post și rugăciune, să nu fi mâncat nimic în ziua când pictează, ci numai după terminarea lucrului. Pictorul a pictat icoana pe lemn de tei, numai chipul Maicii Domnului nu reușea să-l picteze.
Văzându-l necăjit, cei doi ieromonahi i-au spus că vor da icoana la o biserică mai mică și nu la Muntele Athos.
Atunci pictorul a acoperit icoana cu o pânză și s-a dus în camera sa unde s-a rugat Maicii Domnului pentru ca să-i ierte păcatele și să-l ajute să termine pictarea icoanei. Când s-a trezit a doua zi și a ridicat pânza de pe icoană, bătrânul iconar batranul a văzut că pictura era finalizată, chipul Maicii Domnului fiind zugrăvit în chip minunat și nefăcut de mână omenească. Auzindu-se de această minune, au început să vină aici o mulțime de bolnavi în speranța vindecării. Temându-se că domnitorul Cuza va lua icoana de la schit, ieromonahii Nifon și Nectarie au luat icoana cu ei și au spre Muntele Athos. Legenda povestește că un pictor de la Episcopia Dunării de Jos din Galați nu a crezut că icoana s-a pictat singură, spunând că sunt basme călugărești și că el poate să facă una și mai frumoasă. În acel moment, Maica Domnului și-a întors fața către el, iar pictorul s-a speriat. Ajunși la Muntele Athos, un frate paralizat s-a vindecat numai când a văzut-o.
Tot legenda spune că icoana își schimbă fața după teritoriul unde se află: în Moldova avea chip de moldoveancă, în Muntele Athos capătă chip de grecoaică, în Africa chipul devine negru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu